Turismul în natură, practicat într-o manieră durabilă, dă naștere unor activități variate și permite creșterea durabilității ambientale și economice ale activităților turistice. Având în vedere faptul că 30% din suprafața României este ocupată de munți, se poate aprecia că turismul montan reprezintă o oportunitate pentru practicarea de activități turistice pe toată durata anului, unele dintre acestea chiar cu caracter de “turism de nișă”.
Complementar domeniului de intervenție 5.1, în cadrul acestui domeniu, pot fi realizate investiții în turism inclusiv în Delta Dunării, care, deși face parte din patrimoniul universal (UNESCO), are o valoare naturală ridicată.
Implementarea unor proiecte finanțate în cadrul acestui domeniu major de intervenție, va contribui și la atingerea obiectivelor propuse în cadrul masterplanului pentru dezvoltarea turismului național care identifică punctele slabe din industria turistică din România și trasează direcții strategice privind modul în care aceasta poate fi restructurată și în care pot fi asigurate resursele necesare, precum și modul în care poate fi regenerată pentru a putea concura în mod eficient pe piața mondială.
Obiectivele domeniului major de intervenție 5.2 care se doresc a fi atinse prin prezenta cerere de proiecte sunt:
- Valorificarea resurselor naturale în scop turistic;
- Diversificarea serviciilor turistice;
- Crearea / extinderea structurilor de agrement turistic, în scopul creșterii numărului turiștilor și a duratei sejurului;
Eligibilitatea solicitantului
Pentru infrastructura de turism de utilitate publică
A1 Unitatăți administrativ-teritoriale (autorități ale administrației publice locale, APL)
A2 Parteneriate constituite între unități administrativ-teritoriale (autorități ale administrației publice locale)
A3 Asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI) intercomunitară (ADI)
Pentru infrastructura de turism de utilitate publică/ privată
B1 Unitatăți administrativ-teritoriale (autorități ale administrației publice locale, APL)
B2 Parteneriate constituite între unități administrativ-teritoriale (autorități ale administrației publice locale)
B3 Asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI)
B4 Intreprinderi mici (inclusiv microîntreprinderi), și mijlocii din domeniul turismului și/ sau activități conexe
- B4.1 Întreprinderi mici (inclusiv microîntreprinderi) din domeniul turismului și/ sau activități conexe
- B4.2 Întreprinderi mijlocii din domeniul turismului și/ sau activități conexe
B5 Parteneriate constituite între unități administrativ – teritoriale (autorități ale administrației publice locale) și ONG-uri din domeniul turismului și/ sau activități conexe
- B5.1 Unitatea administrativ – teritorială, lider al parteneriatului cu un ONG
- B5.2 ONG, în calitate de partener al unui parteneriat cu o unitate administrativ - teritorială
Nu exista restricții cu privire la numărul partenerilor.
Eligibilitatea proiectelor
Proiectul se încadrează în categoriile de operațiuni ale Axei prioritare 5, Domeniul major de intervenție 5.2, respectiv:
- Amenajarea obiectivelor turistice naturale cu potențial turistic
- Valorificarea potențialului turistic montan
- Dezvoltarea turismului balnear
- Crearea, reabilitarea și extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităților aferente
În funcție de tipul de infrastructură activitățile orientative în cadrul proiectului pot fi:
:: Pentru infrastructura de turism de utilitate publică (care nu intră sub incidența ajutorului de stat) (solicitanți A1, A2, A3)
- Reabilitarea/modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv utilitățile din corpul drumului, în stațiuni turistice balneare, climatice și balneo – climatice;
- Amenajarea obiectivelor turistice naturale de utilitate publică precum și crearea / modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică;
- Construirea / modernizarea punctelor (foișoarelor) de observare / filmare / fotografiere;
- Construirea/modernizarea căilor de acces la principalele obiective turistice naturale; aceste activități sunt eligibile numai în cazul în care se poate argumenta că valorificarea obiectivului turistic este afectată de infrastructura de acces deficitară;
- Construirea / modernizarea refugiilor montane;
- Amenajarea posturilor Salvamont, inclusiv construirea de noi posturi Salvamont;
- Crearea / reabilitarea parcurilor balneare, parcuri – grădină în stațiuni turistice balneare, climatice și balneo-climatice.
:: Pentru infrastructura de turism de utilitate publică – privată (care intră sub incidența ajutorului de stat) (solicitanți B1, B2, B3, B4, B5)
- Dezvoltarea rețelelor de captare și / sau transport a izvoarelor minerale și saline cu potențial terapeutic (ape minerale, lacuri și nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, factorii sanogeni de la nivelul grotelor și salinelor) din stațiunile turistice balneare, climatice și balneo – climatice;
- Crearea / modernizarea și dotarea (inclusiv cu utilități) a bazelor de tratament din stațiunile turistice balneare, climatice și balneo – climatice, inclusiv a salinelor terapeutice;
- Construirea de piscine, ștranduri, bazine de kinetoterapie;
- Construirea de terenuri de sport;
- Modernizarea căilor ferate cu ecartament îngust pentru transport feroviar de interes turistic din zonele de deal și de munte,
- Crearea de porturi turistice, inclusiv debarcadere amplasate pe lacuri de agrement;
- Construirea pârtiilor de schi (inclusiv construirea de instalații de transport pe cablu pentru persoane, instalarea de echipamente pentru producerea zăpezii artificiale, instalarea echipamentelor pentru iluminatul nocturn al pârtiilor de schi, dotarea cu echipamente pentru întreținerea pârtiilor de schi);
- Construirea / dezvoltarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă;
- Amenajări specifice sporturilor nautice;
- Crearea și extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităților aferente;
- Crearea/reabilitarea traseelor de cură pe teren, a locurilor de recreere și popas, a facilităților de utilizare a izvoarelor minerale;
- Construirea de piste pentru cicloturism.
Toate activitățile enumerate mai sus sunt orientative cu excepția activităților privind structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și funcțiuni de alimentație care nu sunt eligibile în cadrul acestei cereri de proiecte.
Durata de implementare a proiectului
- nu depășește data de de 31.07.2015
Zona țintă de localizare a proiectului (pentru solicitanți de tip A și B)
• localități din mediul urban,
• localități din mediul rural în care sunt implementate proiecte cu o valoare mai mare de 6.400.000 lei,
• stațiuni turistice balneare, climatice și balneo-climatice (indiferent dacă sunt localizate în mediul rural sau urban).
În cazul în care cel puțin una dintre zonele de implementare a proiectului este o localitate din mediul rural, valoarea totală a proiectului va trebui să fie mai mare de 6.400.000 lei.
Criteriile de eligibilitate a cheltuielilor
1. Pentru infrastructura de turism de utilitate publică
- Prin excepție următoarele cheltuieli efectuate de beneficiar sunt eligibile de la data de 1 ianuarie 2007, dacă se încadrează în prevederile art. 6 și 9 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu completările și modificările ulterioare inclusiv a hotărârii nr. 491 din 14/05/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 385 din 21/05/2008:
:: cheltuieli pentru elaborarea studiului de prefezabilitate;
:: cheltuieli pentru elaborarea studiului de fezabilitate;
:: expertiză tehnică și, după caz, audit energetic;
:: Documentatie tehnico-economica: studiu de fezabilitate sau documentație de avizare a lucrărilor de intervenții;
:: cheltuieli pentru elaborarea studiilor de teren;
:: cheltuieli pentru elaborarea proiectului tehnic.
- Procedurile de achiziție derulate pentru efectuarea cheltuielilor de mai sus se derulează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice
:: cheltuieli pentru achiziția terenului;
:: cheltuieli pentru avize, acorduri, autorizații
- Cheltuielile privind achiziția terenului, amenajarea acestuia și amenajări pentru protecția mediului. Cheltuielile efectuate pentru achiziția de terenuri sau expropriere în limita a 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului
- Cheltuieli pentru amenajarea terenului efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului și care constau în demontări, defrișări, evacuări materiale rezultate, devieri rețele de utilități din amplasament, drenaje.
- Cheltuieli efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, în cazul amenajărilor pentru protecția mediului
- Cheltuielile eligibile pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului de investiție includ cheltuielile precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații, care se execută pe amplasamentul obiectivului de investiție delimitat din punct de vedere juridic, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități.
- Cheltuieli legate de proiectare și asistență tehnică, cuprinzând cheltuielile privind studiile de teren, obținerea de avize, acorduri și autorizații, proiectarea și ingineria, consultanța și asistența tehnică, în limita a 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului
- Cheltuieli pentru efectuarea studiilor de teren care cuprind cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice și de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție.
- Pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații cheltuielile considerate eligibile sunt cheltuielile efectuate pentru:
:: obținerea/ prelungirea valabilității certificatului de urbanism, obținerea/ prelungirea valabilității autorizației de construire conform legii;
:: obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și branșamente la rețele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie;
:: întocmirea documentației, obținerea numărului Cadastral provizoriu și înregistrarea terenului în Cartea funciară;
:: obținerea acordului de mediu;
:: obținerea avizului PSI.
- În categoria cheltuielilor eligibile privind proiectarea și ingineria se includ cheltuielile efectuate pentru:
:: elaborarea tuturor fazelor de proiectare (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, expertiză tehnică și, după caz, audit energetic, documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, proiect tehnic, detalii de execuție);
:: plata verificării tehnice a proiectării și pentru plata elaborării certificatului de performanță energetică a clădirii;
:: elaborarea documentațiilor necesare obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiție, documentații ce stau la baza emiterii avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentații urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament.
- Cheltuielile privind serviciile de consultanță includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:
:: plata serviciilor de consultanță la elaborarea studiilor de piață și de evaluare;
:: plata serviciilor de consultanță în domeniul managementului proiectului finanțat;
:: plata asistenței/ consultanței juridice, în scopul elaborării documentației de atribuire și/sau aplicării procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică.
- Cheltuieli privind asistența tehnică efectuate, după caz, pentru:
:: asistență tehnică din partea proiectantului, în cazul când aceasta nu intră în tarifarea proiectării;
:: asigurarea supravegherii execuției prin inspectori de șantier desemnați de autoritatea contractantă.
- Cheltuieli pentru investiția de bază sunt considerate cele efectuate pentru construcții și instalații, precum și pentru dotări de specialitate, utilaje, echipamente specifice și funcționale
- Cheltuielile efectuate pentru construcții și instalații care cuprind cheltuielile aferente execuției obiectivului de investiție, și anume cheltuieli de lucrări pentru:
:: Reabilitarea/ modernizarea infrastructurii rutiere, inclusiv utilitățile din corpul drumului în stațiuni turistice balneare, climatice și balneo – climatice;
:: Amenajarea obiectivelor turistice naturale de utilitate publică și crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică
:: Construirea / modernizarea punctelor (foișoare) de observare/ filmare/ fotografiere;
:: Construirea/ modernizarea căilor de acces la principalele obiective turistice naturale, în limita a maxim 10% din valoarea totală a proiectului;
:: Construirea/ modernizarea refugiilor montane;
:: Amenajarea posturilor SALVAMONT;
:: Crearea / reabilitarea parcurilor balneare, parcuri – grădină în stațiuni turistice balneare, climatice și balneo-climatice;;
:: Cheltuielile se desfășoară pe obiecte, iar delimitarea obiectelor se face de către proiectant.
:: Cheltuielile aferente fiecărui obiect sunt determinate prin devizul pe obiect.
:: Sunt eligibile cheltuielile efectuate pentru dotări de specialitate și echipamente specifice pentru lucrările efectuate.
:: Cheltuieli privind organizarea de șantier, referitoare la cheltuieli privind lucrările de construcții și instalații aferente organizării de șantier, precum și activitățile conexe organizării de șantier și cotele legale
:: Cheltuielile eligibile efectuate pentru organizarea de șantier cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții-montaj.
:: Pentru realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente organizării de șantier, cheltuielile considerate eligibile sunt cele efectuate pentru lucrările de nivelări ale terenurilor naturale, dezafectări locale de căi de comunicație sau construcții, branșarea la utilități, realizarea de căi de acces.
:: Cheltuielile eligibile aferente activităților conexe organizării de șantier includ cheltuielile pentru:
a. obținerea autorizației de execuție a lucrărilor de organizare de șantier;
b. taxe de amplasament;
c. contractele temporare cu furnizorii de utilități și cu unitățile de salubrizare.
d. Cheltuielile considerate eligibile pentru comisioane, taxe și cote legale cuprind, după caz:
e. cota aferentă inspecției pentru controlul calității lucrărilor de construcții,
f. cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții
g. cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor.
- Investiția de bază, în funcție de natura și complexitatea lucrărilor
- În limita procentului stabilit se acoperă, după caz, cheltuielile rezultate în urma modificărilor de soluții tehnice, cantități suplimentare pentru realizarea lucrărilor, utilaje sau dotări ce se impun pe parcursul derulării investiției, precum și cheltuielile de conservare pe parcursul întreruperii execuției din cauze independente de autoritatea contractantă.
- Sunt eligibile cheltuielile aferente activităților de audit și cheltuielile cu publicitatea și informarea, cu respectarea prevederilor contractului de finanțare.
2. Pentru infrastructura de turism de utilitate publică/ privată care intră sub incidența ajutorului de stat
- Prin excepție cheltuielile efectuate pentru achiziția/ exproprierea de teren efectuate de beneficiarii proiectelor sunt eligibile de la data intrării în vigoare a schemei de ajutor de stat sub a cărui incidență intră proiectul, dacă se încadrează în prevederile art. 6 din H.G. nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu completările și modificările ulterioare inclusiv a hotărâriinr. 491 din 14/05/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 385 din 21/05/2008
- Cheltuielile privind achiziția terenului, amenajarea acestuia și amenajări pentru protecția mediului.
- Cheltuielile efectuate pentru achiziția de terenuri sau expropriere în limita a 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului, cu respectarea prevederilor art. 6 din H.G. nr.759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu completările și modificările ulterioare inclusiv a hotărâriinr. 491 din 14/05/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 385 din 21/05/2008.
- Cheltuieli pentru amenajarea terenului efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului și care constau în demontări, defrișări, evacuări materiale rezultate, devieri rețele de utilități din amplasament, drenaje.
- Cheltuieli efectuate pentru lucrări și acțiuni de protecția mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, în cazul amenajărilor pentru protecția mediului
- Cheltuielile eligibile pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului de investiție includ cheltuielile precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații, care se execută pe amplasamentul obiectivului de investiție delimitat din punct de vedere juridic, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități.
- Cheltuieli pentru investiția de bază sunt considerate cele efectuate pentru construcții și instalații, precum și pentru dotări de specialitate, utilaje, echipamente specifice și funcționale
- Cheltuielile efectuate pentru construcții și instalații care cuprind cheltuielile aferente execuției obiectivului de investiție, și anume cheltuieli de lucrări pentru:
:: Dezvoltarea rețelelor de captare și/ sau transport a izvoarelor minerale și saline cu potențial terapeutic (ape minerale, lacuri și nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, factorii sanogeni de la nivelul grotelor și salinelor) din stațiuni turistice balneare, climatice și balneo – climatice;
:: Crearea, modernizarea, dotarea (inclusiv cu utilități) a bazelor de tratament din stațiunile turistice balneare, climatice și balneo – climatice, inclusiv a salinelor terapeutice;
:: Construire piscine, ștranduri, bazine de kinetoterapie;
:: Construire terenuri de sport;
:: Modernizare căi ferate cu ecartament îngust pentru transport feroviar de interes turistic din zonele de deal și de munte;
:: Creare porturi turistice, inclusiv a debarcaderelor amplasate pe lacuri de agrement;
:: Construire pârtii de schi (inclusiv construirea de instalații de transport pe cablu pentru persoane, instalarea de echipamente pentru producerea zăpezii artificiale, instalarea echipamentelor pentru iluminatul nocturn al pârtiilor de schi)
:: Construirea / dezvoltarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă
:: Amenajări specifice sporturilor nautice
:: Crearea și extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităților aferente
:: Crearea/ modernizarea traseelor de cură pe teren, a locurilor de recreere și popas, a facilităților de utilizare a izvoarelor minerale;
:: Construirea pistelor pentru cicloturism.
:: Cheltuielile se desfășoară pe obiecte, iar delimitarea obiectelor se face de către proiectant.
Cheltuielile aferente fiecărui obiect sunt determinate prin devizul pe obiect.
:: Cheltuielile eligibile efectuate pentru dotări de specialitate, utilaje, echipamente specifice și funcționale cuprind cheltuielile efectuate pentru:
a. procurarea utilajelor și echipamentelor specifice, precum și a celor incluse în instalațiile funcționale pentru instalații de transport pe cablu pentru persoane, echipamente pentru producerea zăpezii artificiale, echipamente pentru iluminatul nocturn al pârtiilor de schi, echipamente pentru întreținerea pârtiilor de schi și a pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă;
b. achiziționarea de echipamente IT și programe informatice.
:: Cheltuielile privind organizarea de șantier, referitoare la cheltuieli privind lucrările de construcții și instalații aferente organizării de șantier
:: Cheltuielile eligibile efectuate pentru organizarea de șantier cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții-montaj.
:: Pentru realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente organizării de șantier, cheltuielile considerate eligibile sunt cele efectuate pentru lucrările de nivelări ale terenurilor naturale, dezafectări locale de căi de comunicație sau construcții, branșarea la utilități, realizarea de căi de acces.
- Cheltuieli diverse și neprevăzute dacă sunt detaliate prin documente justificative corespunzător și doar în limita a maxim 10% din valoarea uneia sau, cumulat, a mai multor cheltuieli pentru investiția de bază, în funcție de natura și complexitatea lucrărilor
- În limita procentului stabilit se acoperă, după caz, cheltuielile rezultate în urma modificărilor de soluții tehnice, cantități suplimentare pentru realizarea lucrărilor, utilaje sau dotări ce se impun pe parcursul derulării investiției, precum și cheltuielile de conservare pe parcursul întreruperii execuției din cauze independente de autoritatea contractantă.
Următoarele categorii de cheltuieli NU sunt eligibile:
- taxa pe valoarea adăugată;
- dobânda și alte comisioane aferente creditelor;
- cheltuielile colaterale care intervin într-un contract de leasing;
- achiziția de echipament second-hand;
- amenzi, penalități și cheltuieli de judecată;
- operarea obiectivelor de investiții
În cadrul POR, contribuția în natură nu este eligibilă.
Valoarea totală a proiectului
• 700.000 – 85.000.000 RON, pentru proiectele implementate în localități din mediul urban sau în stațiuni turistice balneare , climatice și balneo-climatice (indiferent dacă sunt localizate în mediul rural sau urban).
• 6.400.000 -85.000.000 RON, pentru proiectele implementate în localități din mediul rural.
Întocmirea bugetului
Bugetul proiectului trebuie sa fie prezentat in lei, cu doua zecimale.
Suma alocată pentru prezenta cerere de proiecte
Alocarea financiară disponibilă pentru această cerere deschisă de proiecte este de 108, 08 milioane euro. Repartizarea orientativă a acestei alocări financiare pe regiuni de dezvoltare se prezintă astfel:
- Nord Est: 0
- Sud Est: 10,889
- Sud: 22,177
- Sud Vest: 16,385
- Vest: 18,428
- Nord Vest: 14,879
- Centru: 6,614
- București/ Ilfov: 18,705
Contribuția minimă a solicitantului
- pentru infrastructura de turism de utilitate publică: 2%
- pentru infrastructura de turism publică / privată, care intră sub incidența regulilor ajutorului de stat: între 30 – 60%
Completarea și depunerea cererii de finanțare
Formatul standard al acesteia este prezentat în Anexa 1 al ghidului și este disponibil, în mod gratuit, în format electronic la adresa http://www.inforegio.ro
Solicitantul va realiza 3 (trei) fotocopii simple ale dosarului original al cererii de finanțare. Dosarul original și cele trei fotocopii simple ale acestuia se depun împreună la organismul intermediar.
Cererile de finantare pot fi depuse incepand cu data de 23 noiembrie 2009.
Cerere de proiecte cu depunere continuă până la depășirea cu 50% a alocării financiare pe fiecare regiune.
La înregistrarea unei valori solicitate prin contractele de finanțare semnate, a cererilor de finanțare aflate în lista de rezervă și a cererilor de finanțare aflate în proces de evaluare și selecție care depășește cu 50% alocarea financiară regională se suspendă depunerea cererii de proiecte. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional comunică data și ora până la care mai pot fi depuse cereri de finanțare (15 zile lucratoare de la data emiterii anunțului de suspendare a depunerii de proiecte).
Cererea de finanțare (în original și 3 copii), va fi trimisă într-un colet sigilat prin poșta recomandată, curier, sau depuse personal, la sediul Organismului Intermediar al POR din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională din regiunea unde se prevede implementarea proiectului
Formularul Cererii de finanțaretrebuie să fie însoțit de următoarele anexe:
1) Actul de împuternicire, în original ( solicitanți A, B)
2) Documentele statutare ale solicitantului și partenerilor, dacă este cazul
3) Cele mai recente situații financiare ale solicitantului (și ale partenerilor, unde este cazul) depuse la Administrația finanțelor publice, în copie
4) Declarația de eligibilitate, în original
5) Declarație de angajament în original, ștampilată, semnată și datată de către solicitant / fiecare membru ADI / lider si fiecare dintre parteneri (in cazul parteneriatelor) (întocmită în conformitate cu modelul B la Formularul Cererii de finanțare),
6) Declarație privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la aliniatul h, articolul 10 din Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuinței nr.261/ 3.03.2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru dezvoltarea regională prin sprijinirea investițiilor în turism din cadrul Programului operațional regional 2007 – 2013 modificat și completat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 750/23.09.2009, ștampilată, datată și semnată, conform modelului G, anexat la Cererea de finanțare, în original (B4)
7) Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, ștampilată, datată și semnată, conform Modelului H/ Legea 346/2004 care se va anexa la Cererea de finanțare, în original (B4)
8) Documentele care atestă faptul că terenul și clădirea pe care se face investiția este în proprietatea sau în concesiunea solicitantului de tip IMM sau ONG, pe o perioadă 3 (trei) ani de la încheierea operațiunii, în conformitate cu prevederile art. 57, paragraful 1 din Regulamentul Consiliului Nr.1083/2006 care stabilește reglementările generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, sau documentele care atestă faptul că terenul și clădirea pe care se face investiția este în proprietatea/ administrarea sau în concesiunea solicitantului de tip unitate administrativ teritorială (autoritate a administrației publice locale) pe o perioadă de 5 (cinci) ani de la încheierea operațiunii, în conformitate cu prevederile art. 57, paragraful 1 din Regulamentul Consiliului Nr.1083/2006 care stabilește reglementările generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, în copie
9) Documentația tehnico-econmică, aprobarea și avizele asupra documentației emise de către autoritățile abilitate, sau de către beneficiar – dupa caz, în copie (A,B)
10) Analiza cost beneficiu (dacă nu este inclusă în documentația tehnico-economică), (solicitant A, B)
11) Certificatul de urbanism, în copie, (solicitant A, B), eliberat în vederea obținerii autorizației de construire
Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, în copie (solicitant A, B)
13) Dovada capacității de a asigura contribuția proprie la valoarea cheltuielilor eligibile și de finanțare a cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în copie
14) CV-uri și/sau Fișele de post, în copie (A, B)
16) Alte anexe, în copie
Pentru informații suplimentare: http://www.inforegio.ro/user/file/ghiduri/5_2_octombrie2009.rar

